Despre Revalorizare

Există foarte multe speculații cu privire la revalorizarea profesională, așa că ne-am gândit să lămurim câteva aspecte legate de acest subiect. Dacă sunteți asistenți medicali generaliști și doriți să munciți în Germania, poate ați aflat până acum o parte din informații. Dacă nu, haideți să le parcurgem împreună!

După cum bine știți, asistenții medicali generaliști au nevoie de un anumit act de la OAMMR pentru a putea profesa în Germania. Acest act se numește ”Certificat de conformitate”. 

 

Asistenții care au terminat studiile înainte de 2010 întâlnesc frecvent o problemă atunci când vor să își depună dosarul pentru acest certificat. Multora li se cere revalorizarea profesională.

 

Ce presupune revalorizarea?

 

Asistenții medicali trebuie să își aducă studiile la zi și să facă această echivalare pentru a se încadra în normele europene.

 

Atenție!

Revalorizarea profesională NU este necesară atunci când în ultimii 5 ani aveți 3 ani de continuitate în muncă în acest domeniu.

 

Cum se dovedește continuitatea în muncă?

 

Continuitatea în muncă se poate dovedi printr-un extras din ReviSal.

ReviSal reprezintă denumirea prescurtată a "registrului general de evidență a salariaților", care cuprinde toate contractele individuale de muncă în desfășurare. În această bază de date sunt înregistrate încheierea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor de muncă.

Toți angajatorii au obligația de a completa ReviSal cu ajutorul aplicației informatice distribuite gratuit de către Inspecția Muncii sau prin intermediul aplicațiilor informatice proprii.

 

La ce trebuie să vă gândiți când faceți acest calculul de continuitate? 

 

Verificați dacă ați avut vreo întrerupere și în ce perioadă s-a întâmplat:

  • Ați avut un concediu de creștere a copilului;
  • Ați avut un concediu fără plată;
  • Ați schimbat locul de muncă și există o pauză (chiar și de o zi) între data întreruperii contractului la fostul loc de muncă și data în care v-ați început activitatea la noul loc de muncă.

 

NU reprezintă o întrerupere:

  • Concediul medical;
  • Concediul de odihnă;

 

Înainte de a încerca să faceți revalorizarea profesională, vă recomandăm să verificați toate aceste informații printr-un extras ReviSal. Chiar dacă aveți nevoie de revalorizare, problema este doar temporară, deci nu vă faceți griji!

 

Noi vă așteptăm oricum la evenimente, ca să vă puteți informa despre beneficiile pe care le oferă traiul în Germania, dar și despre condițiile impuse de către statul german pentru a putea profesa legal, cu toate actele în regulă.

 

 

Pentru mai multe detalii și programări, vă rugăm să completați formularul de pe pagina noastră iar noi vă sunăm în cel mai scurt timp!

 

Vă așteptăm la interviuri!